Sănătatea cetăţenilor – pe primul plan

decembrie 15, 2008

Ministerul Sănătăţii a Republicii Moldova a propus ca în perioada 3-12 decembrie în fiecare instituţie medicală din raion să desfăşoare o decadă a prestărilor de servicii medicale pentru persoanele de vîrstă înaintată.

În acest context, miercuri, în cadrul Policlinicii raionale, secţia Centrului Medicilor de Familie a avut loc o masă rotundă la care s-au întrunit medicii cu reprezentanţii organizaţiei raionale a veteranilor.
Vorbind în numele pensionarilor, Ana Scripnic, preşedintele Organizaţiei raionale a Veteranilor, şi-a exprimat doleanţele în ceea ce priveşte acordarea asistenţei medicale bătrînilor din raion. Au adresat întrebări la care specialiştii au răspuns cu fermitate ce pot face ei în măsura posibilităţilor ce o presupune profesia şi funcţia pe care o ocupă.
„Trebuie să ne împlicăm activ în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor, deaceea am hotărît să ne adunăm aici pentru a vedea care sunt problemele majore cu care vă confruntaţi şi cum putem noi interveni pentru a ameliora situaţia, sănătatea trebuie plasată întotdeauna pe primul loc în viaţă”, a menţionat Alexei Zlatovcen, directorul IMSP Spitalul Hînceşti.
Alexandra Cornei, directorul CMF Hînceşti a specificat că totul începe cu medicul de familie, care trebuie să fie ca un membru al fiecărei familii, ca să poată să-şi aducă aportul atunci cînd este nevoie. Prin intermediul dvs, a reprezentanţilor organizaţiei veteranilor, noi putem schimba un pic situaţia în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor, deaceea vrem să începem de la persoanele cu situaţii de risc şi care au nevoie cel mai mult de ajutor medical”.
Destul de cointeresaţi au fost cei prezenţi, bucurîndu-se de bunele intenţii ale medicilor, faţă de persoanele în etate.

Natalia PODOLEANU

Igor Untilă – un tînăr cu performanţe de invidiat

decembrie 15, 2008

Un tînăr ambiţios, care la cei 23 de ani ai săi este un soţ ideal, un tată minunat, un sportiv cu renume şi antrenor care invaţă discipoli săi să fie adevăraţi bărbaţi, este vorba de Igor Untilă- cunoscutul boxer care mereu se întoarce din turnee cu performanţe noi pentru raionul nostru.

- Cînd ai început să practici boxul?
- La vîrsta de 12 ani, un coleg de-al meu care se ocupa cu acest sport deja de ceva vreme, m-a îndemnat să practic boxul. Eu am hotărît să încerc, deoarece îmi plăcea foarte mult sportul. După două săptămîni, de la înscrierea mea în grupul de boxeri, am participat la o competiţie unde am ocupat un loc de frunte şi aceasta mi-a dat un imbold de a continua să mă ocup şi în continuare. Am observat, că boxul te face bărbat adevărat, astfel puteam să-mi protejez prietenii şi familia. Pînă în prezent am participat la 120 de lupte de diferit rang, de unde am obţinut rezultate deosebite cu locuri premiante.

- Cine-ţi este sprijinul de bază?
- Vreau să spun că în primul rînd persoanele ce îmi sunt alături şi mă susţin în toată activitatea mea este soţia Natalia şi fetiţa mea în vîrstă de trei anişori Estera, ele sunt primul meu sprijin care întotdeauna mă susţin moral, ajutîndu-mă uneori să iau o decizie sau să rezolv unele probleme. Persoanele ce mă susţin nemijlocit în sport sunt: Grigore Zamăneagră, persoana care mi-a pus piatra de temelie în acest domeniu, Andrei Guşanu antrenorul meu care de fiecare dată mă aşteaptă să obţin medalii şi locuri de frunte la fiecare competiţie. Pentru a obţine rezultate de performanţă mă ajută şi primarul oraşului Alexandru Botnari, care întotdeauna îmi asigură plecarea mea la diferite turnee, precum şi unii agenţi economici din oraş care la fel au încredere în mine, susţinîndu-mă financiar atunci cînd apelez la ajutorul lor.

- Deja de cîţiva ani activezi şi în calitate de antrenor. Cîţi discipoli ai la moment şi care sunt performanţele acestora?
- De patru ani activez în calitate de antrenor şi pe parcursul anilor am antrenat circa 200 de elevi, copii şi maturi. În prezent, am 60 de elevi de diferite vîrste, cel mai mic are cinci anişori şi mă strădui ca să-l motivez şi să fac din el ca şi din toţi ceilalţi, în primul rînd, bărbaţi şi mai apoi sportivi de performanţă. Unii dintre aceştea au participat la multe turneie republicane, europene şi mondiale. Participînd anul acesta la Campionatul naţional băieţii au dat dovadă de o pregătire bună, plasîndu-se pe locuri premiante.
La Cupa Mondială Kickboxing care a avut loc în Estonia, locul I l-a ocupat Denis Untilă, tot el a participat la turnee internaţionale în Ukraina, Sevastopoli şi alte state pe parcursul anului 2008. Sunt de remarcat şi succesele lui Andrei Tofan, Igor Moşneagă, Gheorghe Zagrenco, Andrei Moraru care la fel s-au remarcat printre sportivii cu viitor mare.

- În ultimii ani, statul încearcă să susţină tinerele talente sportive. Care este situaţia la Hînceşti?
- La început a fost anevoios, deoarece nu aveam local unde să petrecem orele de antrenament, am făcut ore şi sub cerul liber. Cu mai multe eforturi am obţinut sala de sport din şcoala rusă a oraşului Hînceşti „M.Lomonosov”, care vrem să o dotam cu echipamentul necesar pentru a crea condiţii favorabile. Avem copii şi de prin sate, şi anume, Negrea, Logăneşti şi Buţeni. Majoritatea copiilor ce frecventează secţia, fac parte din familii social-vulnerabile, o dată veniţi aici eu încerc să-i motivez să înveţe mai bine verificîndu-le chiar şi agendele. Comunicarea cu fiecare în parte ne apropie tot mai mult, cunoscîndu-le problemele încerc să-i ajut, să-i îndemn la fapte bune. Părinţii, dar şi profesorii sunt mulţumiţi de schimbările pe care le văd în comportamentul acestor copii, atîrnarea lor faţă de carte. Vreau ca aceşti copii să devină oameni cu carte, cunoscuţi şi renumiţi.

- Cum reuşeşti să îmbini cele trei lucruri familia, boxul dar şi cariera de antrenor?
- Am fost educat încă de mic să fiu un luptător, deaceia îmi planific bine timpul ca să fac faţă tuturor obligaţiilor şi responsabilităţilor mele pe care le am faţă de aceste trei lucruri. Pe prim plan întotdeauna a fost familia, deoarece ei sunt cei care îmi sunt mai aproape sufletului şi întotdeauna sunt gată să mă asculte să mă ajute în toate chiar şi în activitatea mea zilnică în calitate de boxer şi antrenor.În rest, încerc să-mi dedic timpul copiilor care frecventează secţia, încerc să le întind o mînă de ajutor, îndrumîndu-i să ia calea corectă în viaţă, să ajungă oameni cu renume, deştepţi şi corecţi. Mă ocup foarte mult cu aceşti copii, deaceia îmi rămîne mai puţin timp pentru perfecţionarea personală.

- Care din campionate ţi s-a părut cel mai greu în obţinerea victoriei?
- Campionatele europene şi mondiale îţi cer să depui toate eforturile, chiar şi peste măsurile tale, dacă doreşti să obţii un loc de frunte. Acolo concurenţa este foarte mare unde trebuie să te lupţi cu sportivi la fel de puternici şi care ca şi toţi ceilalţi tind să ocupe u
Întotdeauna am crezut în bunul Dumnezeu care m-a ajutat, mi-a dat putere, înţelepciune, dragoste şi răbdare în conlucrarea cu copiii. Nu fac totul de unul singur şi de aceea ţin să mulţumesc mult comunitatea care mă ajută fie financiar, fie chiar şi cu un cuvînt bun, pe care îi îndemn şi în continuare să investească în copii, deoarece ei sunt viitorul ţării noastre.

- Îţi mulţumesc pentru interviu şi-ţi doresc mult succes pe viitor!

Pe stil nou cu tradiţii vechi

decembrie 6, 2007

Sărbătoarea de craciun Crăciunul, sau Naşterea Domnului Isus Histos este sărbătoarea sufletului, fiecare se pregăteşte ţinînd post 40 de zile. Iar mai apoi urmează mese bogate cu fel de fel de bucate pregătite special pentru Sărbătoarea de Crăciun. Sărbătorirea acesteia diferă de la o ţară la alta, acest lucru se întîmplă deoarece fiecare ţine la tradiţiile şi obiceiurile sale. Read the rest of this entry »

„Finanţe şi Investiţii”

decembrie 6, 2007

CIE „Moldexpo” S.A. În perioada de 4 şi 8 decembrie 2007, pe teritoriul CIE „Moldexpo” S.A. s-a inaugurat ediţia a II-a a expoziţiei specializate „Finanţe şi Investiţii”. Organizatorii acesteia au fost Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Economiei şi Comerţului al R.M., Ministerul Finanţelor, Ministerul Administraţiei Publice Locale, Comisia Naţională a Pieţii financiare, BIS Grup şi alţii. Read the rest of this entry »

“Ostrov” la Bibliotecii Onisifor Ghibul

noiembrie 19, 2007

 Filocalia ASCORMiercuri, 14 noiembrie curent, în incinta Bibliotecii Onisifor Ghibul s-a derulat filmul de tentă religioasă “Ostrov”, difuzat de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova (A.S.C.O.R.).
 Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova a fost înregistratla noi în ţară în anul 1998, urmînd exemplu A.S.C.O.R.-ului din România. Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.